( Angelica Manole – vorbe și gânduri frumoase )
Am hotărât că e timpul să mai vedem și alte locuri, să experimentam trăiri și emoții noi. De aceea, împreună cu prietenele mele ne-am alăturat grupului de turiști plecați într-o excursie de Paște, organizați de minunata Dana Birsan și firma ei de turism.
Întotdeauna plecăm la drum luându-l pe Dumnezeu tovarăș, toiag de sprijin și apărător necondiționat. Și unde să ne oprim la început? Doar în casa Domnului, prima mănăstire din drumul nostru, Mănăstirea Cămârzani, o minunată creație arhitectonică , făcută în zilele noastre.
La Cămârzani am mai poposit cu ani în urmă, tot într-o sărbătoare a Paștelui, fiind a doua zi. Ne-am închinat, dar nu am stat la slujbă, fiind în trecere, atunci, spre alte mănăstiri. Țin minte că Dana a venit cu două lăzi de pachete, dăruite de măicuțe, pentru noi, pelerinii, cu ou roșu, cozonac, caș și sarmale. Fiind cald, am întins niște paturi dincolo de poartă și ne-am bucurat de soare, zi frumoasa și de un concurs de ciocnit ouă.
Mănăstirea ne-a întâmpinat astăzi la fel de maiestoasă, cu o clopotniță impunătoare, o biserică veche, lângă care era mormântul boierului ctitor Emanoil Morțun și al familiei sale, boier care a construit întâi o biserică de mir (1863) pentru familia sa, având vreo 19 copii, biserică transformată apoi în schit și o biserică înaltă, cu turla sub formă de piramidă, nouă, strălucitoare.
Evenimentele istorice au desființat schitul , iar ca mănăstire s-a impus din anul 1992. Și astăzi am simțit ospitalitatea măicuțelor, care ne-au așezat la masă, ca să prindem putere, în drumul nostru spre lumină, fiind în sâmbăta Paștelui.
Am lăsat în urmă biserica impunătoare, cu o pictură minunată, cu ziduri de apărare ca o cetate și ne-am îndreptat spre Muzeul oului, Vama Suceava.
Drumul nostru a fost presărat cu legende spuse de Dana, personalizând fiecare loc, ca un adevărat ghid, cu informații în care se legau datele istorice cu cele geografice.
La Muzeul oului am fost impresionați de măreția colecției de ouă, în jur de 11000 de exponate, toate aparținând artistei Letiția Orsinovschi, o artistă renumită în țară și în străinătate. 45 de vitrine au strâns ouă pictate în stil bucovinean, ouă din 82 de țări ale lumii, cuprinzând toate tehnicile de lucru: pictura tradițională românească, potcovire, sculptare, zgâriere perforare din alte țări. Nu se putea să nu găsim întâi oul tradițional, purtând culorile de la mănăstirile noastre: albastru de Voroneț, roșu de Humor, galben de Moldovita și verde de Arbore și alte culori, de la celelalte mănăstiri.
Impresionantă expoziție, nici nu știam unde să ne uităm: ouă de animale, păsări, ouă cu bijuterii, ouă muzicale, ouă – palate. Dar ouăle noastre românești sunt deosebite!
Ne-am luat rămas bun de la băiatul care ne-a purtat prin lumea fascinantă a oului, începutul vieții, simbolul Universului și simplitatea Oului lui Columb, simplitate pe care ar trebui să o aplicăm și noi lucrurilor complicate din jurul nostru.
Am plecat să căutăm liniștea din mijlocul pădurilor și am gasit-o la o mănăstire simplă, Doroteia-Plutonita. Cred că aici am simți ci adevarat emoția primirii luminii , dacă am veni vreo dată, fiind cu sufletul încărcat de sunetul pădurii, de murmurul râului din apropiere și de împăcarea noastră cu noi înșine.
La Hotelul Simeria, unde am fost cazați, am avut parte de o experiență unică: atelier de vopsit ouă tradiționale bucovinene. Doamne, nimic nu-i ușor în crearea frumosului: o tehnică foarte complicată, în care noi am realizat niște ouă desenate în pictură abstractă, întrecându-l pe Picasso, muncă ce a durat 3 ore. Am glumit, am râs unul de altul, am zgâriat oul cu linii strâmbe, ținând chișița ca pe un băț, am scos limba printre dinți, ne-am încruntat de efortul creației, și, la urmă, aproape că nu ne recunoșteam oul! Noroc de artista locală, care a pregătit totul din timp, a avut răbdare și rezultatul final ne-a surprins și pe noi. De-abia acum înțelegem munca unui artist și ne este rușine că nu apreciem așa cum trebuie un lucru ieșit din mâna omului. Bravo, Dana pentru inițiativă!
Spre miezul nopții, obosiți de actul creator, am plecat spre mănăstirea Voroneț. Este minunat să luăm lumină din locul unde strămoșii noștri și-au lăsat amprenta istorică!
O scenă simbolică a fost creată lângă zidul din partea de vest a bisericii. Mă uitam la scena Judecății de apoi, pictată pe zid, la mulțimea adunată, ținând strâns o lumânare în mână! Miezul nopții parcă ne-a găsit nepregătiți: sufletul nu simțea acel fior pe care l-ar fi simțit în singurătatea unei bisericii simple de la țară. Poate am avut așteptări prea mari, poate murim inainte de a ne naște spiritual. Dar, mă așteptam că împrejurimile Voronetului să răsune de marea de oameni, care ar fi răspuns la întrebarea lui Ștefan:
– Unde sunteți, moldovenii mei?
– Aici, Măria Ta, primim lumina de care s-a înspăimântat Iadul!
Hristos a inviat!
Adevărat a înviat!
Au luat lumină moldovenii și au plecat acasă. Nici măcar nu aveau de purtat vreo bătălie. Am rămas câțiva, printre care și oștenii de la Podul Înalt. Dar și aceștia erau înfrigurați, plictisiți și intrau pe rând în biserica veche, în care sfinții de pe pereți ne dojeneau că ne schimbam de pe un picior pe celălalt, ne sprijineam de pereți și ne luptam afară pentru o treaptă a unei scări de lemn, sprijinită de o clădire veche și râdeam pe înfundate, pentru că umbrele lui Daniil Sihastru și ale altor călugări ne arătau râul de foc și altă scară, unde oamenii incercau să urce, dar se trăgeau unii pe altii de picioare, ca în zilele noastre. Doar în biserică mai puteam să mă concentrez la sfintele scripturi și la evanghelii.
Pentru că slujba dura până către dimineață, ne-am hotărât să ne întoarcem la hotel. Clopotele catedralei din fața hotelului sunau lung și cald în noaptea rece. Sus, pe deal, o cruce luminoasă străjuia împrejurimile.
Hristos a inviat!
Adevărat a inviat!
Ne-am adunat în sala mare de la subsol și am început petrecerea Paștelui mai devreme cu drob, ouă roșii, cozonac, caș și vin, aduse de Dana si Maria Bojoagă . Aveam și noi câte ceva, dar fetele astea două au fost fantastice. Bravo lor!
Ne-am așezat în cerc făcând un concurs de ciocnit ouă. A câștigat Eugen Bîrsan , cu un ou adus de Maria, care cred ca era de curca. Nu e corect! Nu e corect! Premiul era de 100 de lei și a rămas tot în familie! Am glumit pe seama asta, toți am câștigat, nimeni nu a pierdut!
Hristos a inviat
Adevărat a înviat!
Cădem că butucii pe patul străin de hotel. Încă mai auzim clopotele. Cântăm în gând, până adormim:
” Hristos a inviat din morți
Cu moartea pre moarte călcând.
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le!”
