Astăzi am ajuns într-un loc unic, unde puțini oameni ajung în viața lor: METEORA! Un loc care îți taie suflarea prin înălțimile amețitoare ale unor pietre aduse parcă de pe altă planetă, pe vârful cărora stau agățate niște mănăstiri ale călugărilor greci, adevărate simboluri ale rezistentei în fata prigoanei credincioșilor, adevărate locuri sfinte, rupte din inima raiului.
Când spui ” Meteora” te gândești la niște meteoriți căzuti din cer, în câmpia Tesaliei. De fapt aici este locul mai aproape de cer, dar, care a fost cândva fund de mare.
Iată că în acest peisaj fantastic, călugări și asceți veniți din timpuri vechi s-au cocoțat pe stânci, fugind de lume. Întâi au săpat un culcuș într-o grotă, apoi, direct pe stâncă , au zidit piatră de piatră, făcând la început niște schituri pentru rugăciune, aducând materiale puse în coșuri de nuiele , trase sus cu funii din coajă de copac, apoi cu funii mai groase, târziu descoperind scripeții….
Când am văzut prima dată Meteora-, mi-a venit să plâng! În primul rând acele stânci te uimesc prin forma lor nepământeană și amețești numai cât le privești. Apoi te gândești la măreția lucrurilor făcute de înaintașii noștri! Doamne, ce mici suntem in comparatie cu ei, ce neînsemnați!
Aflăm de la ghidul nostru despre inceputurile Meteorei, despre cele 22 de mănăstiri zidite cu greutate, din care astăzi doar șase mai sunt cu viețuitori.
Am făcut popas întâi la poalele Meteorei, într-un atelier de icoane, unde am întâlnit, nu se putea altfel, o româncă, Olimpia, care ne-a vorbit despre cele trei metode de a crea icoane: -prin sculptură in lemn vechi de chiparos:
– prin pictură cu tempera
– prin pictură cu foiță de aur.
Am fost întâmpinați cu rahat grecesc, vin si suc. Apoi, după lecția de pictură, în care am aflat și despre însemnătatea anumitor icoane ( sporul casei, icoane pentru bătrâni, pentru bolnavi, pentru copii, icoane pentru inceput de drum), am făcut cumpărături și ne-am urcat pe un traseu pe care ți se făcea inima cât un purice: eram în față și vedeam spațiul îngust în care încăpeau doar două autocare, să treacă unul pe lângă altul, iar la margine …haul! Transfăgărășanul este mic copil pe lângă Meteora!
Am intrat la mănăstirea Sfântul Ștefan, o mănăstire de maicute, construită pe la anul 1350, de către călugărul ieremia. Aici accesul publicului se face ușor, direct din șosea. Cândva fusese un pod mobil, dar acum era unul fix. Lume de pe lume, pentru că la catolici este Paștele, iar la noi mâine sunt Floriile. Sfântul Ioanichie spunea cândva despre călugării de pe Meteora:” Au fugit părinții de lume, căutând pacea și credința. Dar turiștii îi vor alunga de aici!” Într-adevăr, multă forfotă și înghesuială.
Ne-am închinat în mănăstirea veche , numită ” regală” , datorită faptului că împăratul Bizantului, Andronicos al II-lea, a poposit cândva aici. Odoare de preț au trimis și domnitorii români, de-a lungul timpului, pentru că Meteora- este al doilea loc sfânt după Athos.
La Marea Meteora, sau mănăstirea ” Schimbarea la față” am ajuns puțin mai greu, urcând și coborând trepte, care ne-au pus la încercare rezistență si voința. Mănăstirea este pictată în model bizantin, ca mai toate bisericile noastre românești. Am văzut scena Judecății de apoi, râul de foc ,care desparte Raiul de Iad. Am văzut supliciul tuturor sfinților care au pierit in numele credinței.
Am ajuns în vatra veche ,unde erau rămășițe ale vieții de altădată: oale vechi și afumate, coșuri, o vatră de sobă, toate lucrurile necesare ducerii unui trai de ascet. Nu se mai vad scările vechi, cu toate că, la unele mănăstiri încă se mai ridică cu ajutorul scripetelui oameni bolnavi sau bătrâni ,care nu pot urca pe scările cioplite in piatra dură. Un fel de funicular cărând materiale de construcții am văzut de departe, dar oameni nu.
Am aflat că la Meteora si la muntele Athos rugăciunea nu se întrerupe nicio clipă.
Am ieșit pe un balcon, de unde am privit cu respirația tăiată împrejurimile. Astfel am văzut celelalte mănăstiri, la care se ajunge mai greu și ” Degetul lui Dumnezeu”, o formațiune de piatră ,care imita foarte bine un deget cu unghie, ridicat , parcă făcându-ne atenți la ce fel de viață ducem sau ce gânduri avem in mintea noastră.
Meteora m-a emoționat profund, m-a impresionat și mă consider o norocoasă, pentru faptul cat am ajuns aici.
Am coborât pe alta parte a Meteorei, văzând grotele vechi, dar și locul unde oamenii duc fel de fel de haine, ca multumire pentru vindecarea de anumite boli, respectând o tradiție legendară.
Am mâncat la o autoservire și ne-am îndreptat spre schitul Sfintei Paraschevi, alta Parascheva, nu a noastră. Aceasta este ocrotitoarea ochilor. La rândul ei o martiră în numele credinței, care a fost pusă într-un cazan cu ulei încins ,dar nu se întâmplă nimic, pentru că ea se ruga lui Dumnezeu să o apere. Împăratul de atunci s-a mirat, iar sfânta a aruncat cu ulei și l-a orbit. Acesta i-a cerut sfintei Paraschevi să îl lecuiască, rugandu-se la Dumnezeu, ceea ce s-a și întâmplat. Că mai târziu sfânta a pierit de sabie, asta arată nerecunoștința oamenilor.
Icoana sfintei Paraschevi din Grecia o prezintă cu doi ochi pe o tipsie. Ca o completare a ceea ce stiam, am vazut lângă schit un izvor cu apă tămăduitoare pentru ochi. Spun unii că și-au lăsat ochelarii la izvor, dar numai credință te poate vindeca.
Cu imagini culese de pe drumul de întoarcere, am observat că aici a venit primavara cu adevarat, in cele patru zile de când suntem aici. Acasă viscolea, iar noi, luați cu atâtea frumuseți, am uitat să mai privim in jurul nostru: Și totuși, a venit primavara!
( Angelica Manole – vorbe și gânduri frumoase )
