Am plecat din Vaslui pe o vreme în care să nu dai nici câinii afară: viscolea ca în iernile crunte de altădată.
Am cules pelerinii din zona noastră, până la Bârlad, apoi ne-am întins la drum lung. Când am trecut podul la Giurgiu-Ruse am avut emoție, rememorând altă trecere cu mulți ani în urmă, fiind prima mea ieșire din țară, pe atunci.
Drumul ducea spre Salonic, așa că nu așteptam să traversez Balcanii, ca altădată, temându- mă de haiducii autohtoni , care ar fi ieșit la drumul mare.
Ațipeam, o lună plină mergea odată cu noi pe autostrăzile netezi ca în palmă. Și când mă gândeam că în România viscolea, iar aici era o primăvară liniștită și plăcută,nu îmi venea a crede! Parcă eram pe alt continent!
Am intrat în orașul Salonic, al doilea ca mărime după Atena, trecând prin munții Rodopi. Orașul este un amestec de culturi, după secole de asuprire, de către persi, romani, bizantini și turci. Clădirile nu depășesc 5 etaje, iar aglomerația străzilor ne duce cu gândul la Bucureștiul nostru.
Ghidul nostru este, Monica, o româncă stabilită în Grecia. Aceasta ne-a dus întâi la Biserica Sfântului Dimitrie, patronul orașului, un martir al credinței, ucis în timpul împăratului Maximilian, pe la anul 306. Biserica impunătoare, creată sub formă de cruce, icoanele minunate, cupola vastă pictată în zeci de culori, ne-au făcut să ne simțim mici și neînsemnați, față de marii oameni care au existat cândva, mai ales ne-a copleșit credința lor. Când am coborât în catacombele în care Sf Dimitrie a fost chinuit, ne-am cutremurat ca de-o amintire a ceea ce a fost cândva.
Am ieșit tăcuți din marea biserică, am trecut pe lângă Termele romane, scoase la iveala cu ocazia unor săpături, evidențiind amfiteatrul din care se urmăreau luptele cu gladiatori, băile și apa care curgea pentru spălarea wc-urilor.
Biserica Sfânta Sofia este copia identică a bisericii din Constantinopol, biserică umilită și transformată în moschee turceasca, dărâmată și iarăși refăcută.
La Biserica Ortodoxă grecească Palama am întâlnit un sfânt părinte, care a avut bunătatea să ne spună despre istoria Bisericii, dar și despre traducerea cărții scrisă de Sf. Grigorie Palama în limba greacă, apoi în cea română. Tot aici, când am intrat în capelă, ne-a învăluit un miros pătrunzător de mir, ceea ce ne-a emoționat tare.
În fața statuii lui Aristotel erau grupuri de greci ,care protestau pentru ceva anume. Astfel nu am avut ocazia să-l vedem și să-i atingem unghia galbenă de la picior, în semn de respect și venerație față de marele filozof, mentorul lui Alexandru Macedon.
Ne-am plimbat pe faleza Mării Egee, o faleză înaltă și periculoasă, rămasă din timpul asedierilor orașului de către otomani. Turnul Alb domina întinderile prin legenda lui cruntă, când era turn al celor decapitați , iar cărămizile sale erau roșii de sângele curs după atâtea sacrificii. Se spune că, în cele din urmă un sultan a dat poruncă să fie spălate pietrele, până devin albe, turnul căpătând denumirea de Turnul Alb.
Am plecat spre Paralia, stațiunea care face parte din Riviera Olimpului, unde suntem cazați. Am trecut prin satul berzelor, unde aproape fiecare stâlp de electricitate avea un coș de sârmă, pe care berzele veneau si adăugau crenguțe, paie, frunze, pentru a-și face cuiburi noi. Se spune că, demult, aici trăiau doi tineri. O pereche de berze a venit și s-au adăpostit în hornul casei. Tinerii nu au mai facut foc, de frică să nu fugă berzele. De atunci, perechea de tineri au primit în cuibul casei lor câte un copil, astfel largindu-se teritoriul și apărând mai multe brațe de muncă. De atunci, oamenii fac aceste coșuri din sârmă, iar berzele vin în fiecare primăvară și își fac cuiburi.
Din loc în loc, pe marginea șoselei erau bisericuțe în miniatură. Monica ne-a explicat că, acolo au avut loc accidente. Dacă oamenii mureau, rudele veneau mereu și aprindeau lumânări. Dacă scăpau cu viață, fiecare bisericuță capătă o icoană a sfântului din ziua aceea, sfânt care devenea ocrotitorul familiei respective.
Suntem în Grecia, în Paralia, dar ne simțim ca acasă. La biserica Sfântul Grigorie Palama am întâlnit o româncă din Brăila, venită în vacanță cu familia. Restaurantul unde luăm masa este al unor români, frați de-ai noștri, plecați pentru o bucată de pâine. La magazinul unde făceam cumparaturi, vânzătoarea era româncă. Ghidul nostru, Monica, este din România. Deci, o bucățică din țara noastră este aici, în Grecia. Doamne, ce mic e pământul!
Va urma…
( Angelica Manole – vorbe și gânduri frumoase )
