Ne-am trezit cu bucurie în suflet: soarele Eladei anunța o zi superbă! Azi trebuie să mergem pe Muntele Olimp și se preconiza o ploaie subțirică.
Am luat micul dejun la hotel și am iesit pe plajă pentru a sta de vorbă cu Marea Egee. Ne-a spus în șoaptă să ne bucuram de moment, că nu este timp de povești!
Ne-am urcat în autocar și ne-am îndreptat spre muntele Olimp, muntele zeilor, care a hrănit imaginația multor generații de copii. Aceștia vedeau zeii ca pe ființe supranaturale, care reprezentau binele și răul, eternitatea, viața și moartea.
Priveliștea care se așternea în fața ochilor ne tăia respirația: un munte înalt, cu capul acoperit de zăpadă. Deasupra pluteau norii, semn că zeii erau acasă. Piatră și zăpadă, curaj si nemurire.
La poalele Olimpului am vizitat Mănăstirea Sfântul Efrem Sirul, o minunată citadelă a credinței , în care hărnicia măicuțelor o întrecea pe cea a albinelor sau a furnicilor. Aici, într-o biserica de model bizantin, făcută în zilele noastre, ne închinăm la o părticică din mâna luată din sfintele moaște ale intemeietorului acestei mănăstiri, Sfântul Efrem Sirul, și părticele din moaștele Sfintei Ecaterina, dar și paraclisul care cu icoana sfintei Irina, cea care a primit trei mere din rai. Povestea Sfintei Irina este o poveste care uimește si cutremură sufletele noastre: cerută de soție pentru Mihai, fiul împărătesei Bizantului, aceasta trece pe la părintele Ioanichie, înainte – văzător, care o va tulbura cu previziunile lui. Astfel, ajunge la o mănăstire de maici, este supusă la munci grele și umilitoare, dar ea le îndeplinește cu răbdare si dăruire. Ajunge stareță și i se spune în vis să primească marinarul care îi va aduce trei mere. A doua zi visul se îndeplineste. Cele trei mere sunt neobișnuite. Primul este tăiat felii și Sfânta se hrănește tot postul, până in Joia Mare. Al doilea este mâncat de joi până la Inviere, iar al treilea este împărțit măicuțelor.
Cine ajunge în Joia Mare la această mănăstire, va fi servit cu feliuțe de măr. Noi am fost primiți cu zâmbet, cafea și dulceață de gutui. Iar măicuța care vindea obiecte bisericesti vorbea românește.
Ne-am oprit la Mănăstirea Sfântul Dyonisos, o mănăstire veche, cu un muzeu impresionant. Auzind ca suntem de la Vaslui, părintele ne-a arătat niște obiecte lucrate de voluntarii veniți de la Mănăstirea Doroteia-Plutonita, din judetul Suceava. Părintele vorbea un dialect aromân, de înțelegeam aproape tot ce spunnea. Ne-a rugat să scriem pomelnice pentru vii și morți, pe care să le lăsăm acolo, pentru a fi citite în săptămâna mare
Tot ca o mândrie de român a fost faptul că, în muzeul cu icoane vechi, unice, cu cărți bisericești și obiecte de artă, am găsit darul lui Stefan cel Mare făcut acestei mănăstiri: o tipsie de argint, așezată la loc de cinste printre atâtea odoare de preț.
Un fapt aparte ne-a uimit, dar am respectat cu strictețe cerință: la intrarea în orice mănăstire din Grecia nu se impune acoperirea capului. Dar picioarele este obligatoriu să le acoperim, dacă purtăm pantaloni. De aceea, ori ne puneam în jurul brâului o eșarfă mai lată, ori luat de la poartă, dintr-o cutie, o fustă largă sau o eșarfă, pentru a ne încropi un aspect decent, doar noi, femeile.
La magazinul de obiecte bisericești am găsit de toate, la prețuri accesibile și pentru toate gusturile. Plus cuvântul de mulțumire că am cumparat de la ei. Și tombola, acea tragere norocoasa, plătind un bilet de 1,50 euro. Bineînțeles că nu am avut noroc: un ursuleț de pluș își caută stăpânul. S- au câștigat căni, icoane, cruciulițe si chiar o pereche de blugi!
La aceste mănăstiri, ca peste tot locul, nu avem voie să fotografiem în biserică, una pentru obiectele unice din biserică, alta pentru faptul că nu mai poți intra în comuniune cu Dumnezeu, când tot alergi după un obiect la altul. Și chiar au dreptate sfinții părinți cu asta. Altfel, am putut să ne închinăm cu evlavie, să ne rugăm adânc și minunat, găsind pacea aceea interioară, după care jinduiește orice creștin al zilelor noastre .
Ne-am îndreptat spre orasul Litochora, Orasul zeilor, sau orașul de piatră. Toate clădirile erau construite numai din piatră. De aici am luat-o pe o potecă ușoară, prin defileul Enipea. Doamne, ni se părea că am pătruns într-un ținut al zânelor, și nu trebuia să le tulburăm somnul sau liniștea! Flori de munte ne urmăreau cărarea, câte o pasăre săgeta văzduhul. Copaci mediteranieni în floare sau cu fructul abia ghicite: niște smochini ne zâmbeau pe sub mustață! Aveau fructe mici, ivite înaintea florilor. Și liliacul înflorise deja! Aaa, dar am vazut maci pe marginea autostrăzilor, niște maci mai închiși la culoare, decat la noi, aproape grena!
Zeii ne pândeau de pe stâncile golașe, Apollo își încorda lira. Artemis se pregătea să vâneze o căprioară, de pe partea cealaltă a muntelui, care era deja rezervație naturală. Hermes își pusese aripile la picior și stătea prin preajma comercianților care stiu să-și primească clienții: într-un magazin cu suveniruri am primit ceai cald, gratis, în alt magazin, patronul ne-a servit cu vin negru, dulce și aspru, crescut pe pietrele Eladei
Hera stătea ascunsă după un nor, pentru a urmări escapadele lui Zeus. Acesta tocmai era într-o scăldătoare, care ni s-a înfățișat în toată splendoarea cu apă clocotind, venind de sus, din vârf, sub formă de cascadă! De mult timp nu am mai vazut ceva atat de frumos: cascadă puternică, în mijlocul căreia am descoperit nasul de piatră al lui Zeus, gura și barba lui vâlvoi. Și, cum imaginația omului nu are limită, pe o stâncă uscată am văzut un chip cu doi ochi umezi si o gură mare! Sigur este chipul lui Zeus!
Dacă urcușul a fost mai greu, și ne țineam de bara metalică, urmărind poteca, când am coborât ne era sufletul ușor și parcă auzeam pe Zeul Apollo cântând pentru noi, o zăream pe Afrodită care se scaldă un marea de la picioarele muntilor Olimp și, sigur, nu putea lipsi Poseidon, care, azi, a lovit cu tridentul și valurile erau calde, liniștite, purtând dorul corăbierilor plecați cândva departe. Și, în larg, l-am văzut pe Ulise legat de catarg, pentru a nu cădea ispitei sirenelor.
Orașul zeilor era vesel și primitor, cu recunoștință față de Prometeu care a furat focul zeilor și l-a adus pe pământ. Cu toate că, în afară de magazinul de suveniruri, totul era acoperit de liniște și odihnă: grecii își fac siesta între ora 13 si 17.
Kalimera, zeilor! Rămas bun, Olimp, munte care ne-ai primit atât de frumos! Zeii fie cu noi și mâine!
Va urma…
( Angelica Manole – vorbe și gânduri frumoase )
